Publicat de: Roxana | 6 august 2019

3, 2… 365.

8d9cbdf8-2563-4b56-bf31-76db7f1cadc2.jpg

știai că 365 e, culmea, 1?

sau că 12 e sinonim cu răbdare?

ori că aproximativ 52 e egal fix cu iubire?

4. 1. 60.

cifre peste cifre care se rezumă la prezent.

eu știu doar că 1 + 1 = 1. Într-un 5 sfios spre 6. Într-un miez de noapte și-n doi mieji de inimi. Azi. Aici și acum. Iar asta înseamnă încăpățânare, decizie și alegere, drag, încredere, speranță, vis, iubire. Și mai înseamnă îmbrățișare, sărut pe frunte și ținut de mână vis. Îndeplinit.

Citește mai mult…

Reclame
Publicat de: Roxana | 23 iulie 2019

des.culta

caroline-hernandez-fDiDpZ1kGLA-unsplashDesculță adică. Mai mult – des desculță. Am căutat ani în șir libertatea printre betoane. Apoi, m-am prins că se furișează prin natură. Și fugeam. Începusem să fug de-acasă. Din ce în ce mai des.

Am ajuns acasă. Când intru în casă mă descalț. Mă descalț nu pentru a nu murdări podeaua sau covoarele. Ci pentru a simți cu fiecare por, această emoție. Emoția lui acasă. Acasă ăsta, poate fi și la 2-3 străzi de casa mea, și în altă țară. În mine. Oriunde. E acolo unde pot merge desculță, topindu-mi tălpile în pământ. Doar așa putem prinde rădăcini.

Citește mai mult…

Publicat de: Roxana | 16 iulie 2019

ReMN

mwangi-gatheca-ADptk38K14g-unsplashDacă ar există vreo RMN al emoțiilor sau niște VR am putea cu ușurință să vedem cocoașa oamenilor care duc în cârcă visuri pierdute ori la care au renunțat (oamenii nu au învățat că visul trebuie să renunțe la tine, nu tu la el. Altfel … de unde știi unde te-ar fi putut duce?), frici, frustrări, furie. Am vedea oameni cu burta mare, mare, care poartă în pântec părinți nenăscuți, copiii ce-au fost odată și multe emoții înghițite de vii. Astea se digeră cel mai greu, știți deja, nu-i așa? Am vedea oameni cu picioarele amputate de frica lui ce va fi și oameni orbi de regrete.

Văd zilnic oameni cocoșați trecând pe lângă mine. Simt uneori cum îmi crește și mie cocoașa, da’ încerc să fac câte-un exercițiu. Și nu, aici nu e ca la kinetoterapeut. Aici inspiri și dai pe fiecare expir câte vreun adult care ți s-a cocoțat acolo din te miri ce motiv. De frică, de lene, de bine, de confort. Nici nu contează.

Văd oameni despuiați. De curaj, de iubire.

Citește mai mult…

Publicat de: Roxana | 1 iulie 2019

off topic

UNADJUSTEDNONRAW_thumb_32d8– Cum?! Te muți în Grecia? Ești nebună? Criză, oameni leneși cărora nu le place să muncească, corupție?! Renunți la tot!?

– Da, renunț la tot ce am, ca să nu renunț la ceea ce sunt.

Întrebări lipsite de sens, pline de frici – ale interlocutorilor, nu ale mele, întrezărești resemnare, pe ici, pe colo. Mai nicio întrebare despre mine. Despre gândurile și emoțiile mele. Despre ce nu a mers acasă. Despre ce a mers acasă. Despre ce am încercat să fac. Despre ce mi-a ieșit și despre ce am eșuat. Despre ce planuri și visuri am. Oamenii adesea stau după colț, gata să rânjească dacă ai eșuat! Iată, încă un motiv pentru care se felicită că nu și-au asumat vreun risc. Dacă pățeau și ei ca tine?! În astfel de momente, ascultă ce transmit oamenii, nu ce spun. Să vezi câte întrebări, sfaturi, temeri, sunt despre ei de fapt, și n-au nicio legătură cu tine.

– Cum, lași deoparte atâția ani de carieră? Experiența ta?

– Nu le las, desigur, le iau cu mine pentru că …sunt în mine oriunde m-aș duce și orice aș face.

[…]

– Ce, crezi că e ca-n vacanță? 

– Nu, desigur, pentru că nu plec în vacanță. Plec în …viață.

Citește mai mult…

Publicat de: Roxana | 22 iunie 2019

Aparipipipi

Screenshot 2019-06-22 at 15.16.11

-Vorbești păsăreasca? m-a întrebat.
-Da, i-am raspuns.
Doar că nu urmează să vorbesc păsăreasca și nici despre păsări. Ci despre aripi. Nici mai mult, nici mai puțin, căci deja asta uneori este totul.

Ador să adorm cu tine seară de seară. Și mai ales când îmi întorci spatele. Să îți sărut aripile. Mai știi nopțile în care ți-era teamă să te țin în brațe? Credeai că dacă am să-ți văd penele prăfuite și rupte, o să mă sperii. Da’ tu nu știai că mi-s fascinată de tine, cu sau fără ele. Știam demult că ai aripi, da’ pe interior întrezărisem eu câte ceva… iar acum, îmi place să ți le mângâi seara. Să simt curajul din ele. Știu, sunt murdare. Sunt murdare pentru că te-au tăvălit cânvda prin praf de frică, incertitudine și pierdere. Da’ ăsta nu iese cu Vanish. Ci cu iubire și răbdare. Da, sunt puternice tocmai pentru că nu ai renunțat vreodată. Iar asta le face parcă să strălucească. Și îmi place la nebunie să îmi bag nasul în ele. Am senzația că simt miros de încredere. Sunt clipele alea în care te-ai aruncat în brațele universului și în loc să te izbești cu resemnare de pâmânt, mergeai mai drept ca niciodată. Cred că am în minte și o imagine cu tine când te dădeai în leagăn. Să fi fost agățat de vreo două planete? Da, da. Parc-așa. Iar atunci când tu dormi deja și ți le sărut de noapte bună, rămân cu gust de dragoste pe buze. Știi de ce? Că porți atât de multă iubire în tine, încât nu știi să îi dai voie să iasă altfel decât prin note muzicale. Trebuie să fi fost mare povară asta! Da’ și ce mai eliberare, totodată!

Citește mai mult…

Older Posts »

Categorii